Lithuanian poet Donatas Petrosius at Port Cetate on Halma grant

April 1 – May 9, 2010

Lithuanian poet Donatas Petrosius stayed and worked at Port Cetate, as beneficiary of a Halma grant. He presented a selection of his poems on April 18, in the company of the participants at the ‘Translating Europe’ conference and on May 8, at the invitation of the organizers of the Tolstoy International Symposium. A selection of his poems, translated into Polish, Romanian, Russian, German, and English were presented at these readings, along with the original poems in Lithuanian, read by author. 
In exchange, as part of the same Halma program, our foundation proposed Romanian novelist Filip Florian for a writer-in-residence program at one of the Halma houses, later this year.

Donatas Petrošius studied Lituanistica and Literature in Vilnius/Lithuania and worked as an editor for several media such as „politika.lt“ or „Panorama“. Since 2008 he works and lives as a freelance writer and regularly publishes essays and critics in „Literatūra ir menas“ or „Bernardinai.lt“. Donatas Petrošius is one of the best known poets of his generation in Lithuania; many of his poems have been translated. His first collection of poetry “Iš tvermės D“ (The D of Doggedness) was published in 2004; the second collection „Aoristas“ in 2009. For his debut in poetry “Iš tvermės” he received two prestigious prizes: the „Druskininkai Poetic Fall Prize“ and the „Zigmas Gėlė Prize“.

see also:
Maintenant #10 - Donatas Petrošius, a short biography and and an extensive interview with Donatas on 3 :AM magazine

Two translated poems by Donatas:

Days Like Never Before
(translation Jonas Zdanys)

I had already to believe that there is no essence of Buddha
not in me, not in the small dog borrowed by my cousin’s children, not in the
bullfinch hopping in the chopped out buckthorns, but you notice that you grow
more lonely in the appearance, afterwards one day understand that inside sits another
just like you, a spare, who drinks with everyone you remember, knocks about
broken down strange cottages on highways with torn pants, cleans
his karma in my sleepless nights carouses in his own way

I had already unhooked all of Christianity from my walls, but
I notice – the dead are still lying there where I left them; and with each eternal
return you feel more comfortable in your role, walk after them day and night with
eyes open, leave white stains in empty letters, explain new technologies to them, or
read the latest sports news out loud – tumble over your own head as much as you
want – everything still remains the same as they left it

I had already tied together a broom of wormwood to chase away all paganisms with
the unworked fields of my forefathers, gravel draining through
the gaps of the floors, but again – the new year runs by like white shadows,
months like empty swallows of air
days like never before

Cîinele fantomă; calea samuraiului
(traducere de Dinu Adam)

Primul meu cîine era brun și
sălbatic. Cînd am domesticit
forța gravitației, exersînd
primii mei pași, se străduia și el
să scape din lanț și să fugă.
Și odată nu s-a mai întors, numele lui era
Ursu.
Al doilea cîine al meu era negru, așa că
l-am numit Ursu. El era
prea firav a să scape din lanț.
Obișnuia să urle de fiecare dată cînd îl auzea pe vecin cîntînd
la vioară. Asta e pricina pentru care n-am învățat
nimic de la cîinele ăla. A murit lîngă cușca lui
pe 12 aprilie, de paștele
lui Gagarin și una din bunicile mele (care n-are, practic,
nici o legătură cu acest discurs)
mi-a explicat că sîntem într-un război al stelelor
și dacă americanii ar lăsa să cadă o stea
peste noi am îngheța cu toții. Eram așa de naiv încît am crezut-o.
Era cu neputință să nu vezi că
al treilea cîine al meu avea să devină o legendă, de aceea
l-am numit Ursu. Avea toate
calitățile unui perfect luptător și un singur
defect – era prea independent:
obișnuia să dispară, reapărînd numai cînd se făcea lumină.
Mă lăsa singur adesea,
expus îndărăt și doar pe jumătate în stare
de-a îndeplini acea secretă datorie – să mă apere de umbrele și
de înalt-crescutele buruieni, mînuind o țeavă neagră de plastic în loc de
the sharpest sword.
cea mai tăioasă sabie.
Am întrebat cartea I Ching: voi ajunge vreodată
investit ca războinic? Cel mai favorabil răspuns (Nr. 5)
s-a rostogolit, dar nimic nu s-a schimbat.
Și abia după ce s-au scurs mulți ani am recunoscut
după acțiunile mele că tot ce știu în viață am învățat
de la cîinele meu -
cum să scap dintr-o zgardă, cum să duc la bun sfîrșit manevre de neimaginat,
cum să rămîn invisibil și de neînțeles.
(2008.09.15)

despre fundatie

Povestea Fundatiei pentru Poezie incepe in toamna anului 1996, cand Mircea Dinescu, ajuns intr-o seara pe malul Dunarii la Maglavit, (in locurile de unde Petrache Lupu s-a intors cu portretul robot al lui Dumnezeu in sin) a descoperit in zare ruina cladirii vechi de mai bine de 100 de ani a demult apusului port cerealier de la Cetate. Viziunea unui port inviat la malul Dunarii a stirnit imaginatia poetului care avusese deja o premonitie ca-i era scris sa imbatranineasca fericit 'intr-o casuta pe malul unei ape'.

De aici pana la lansarea fundatiei pentru poezie si a planului de a transforma fostul port agricol intr-unul cultural nu a fost decat o licitatie, castigata cu emotii mari si contra-oferte mici. Era deja a treia licitatie, cladirea urma sa fie demolata si caramizile recuperate insa operatiunea a esuat repetat, ca intr-o contra-legenda a mesterului Manole, din cauza zidariei prea trainice pentru bietii nostri ani 90.

Activitatea fundatiei a inceput sa prinda contur prin 2001, dupa refacerea casei. Din diverse discutii intre Mircea Dinescu, poetul Dinu Adam, sculptorul Mihai Buculei, profesorul Ernest Budes si altii, exista deja ideea transformarii intregului spatiu din jurul portului intr-o galerie de arta, deschisa Dunarii si hranita cu oxigen proaspat de padurile de plopi din jur, prin care sa poata trece in voie oricand artistii si anotimpurile.

Ernest Budes si Dinu Adam / sculptorul Mihai Buculei

Fundatia pentru Poezie incurajeaza poezia tuturor artelor: de la muzica de camera a lui Brahms, la corul apocaliptic (insa paradoxal, linistitor) al broastelor din iazurile dimprejur; de la sculptura in lemn, la aruncarea cu piatra filozofala pe luciul apei doar pentru a admira cercurile care se tot formeaza; si in fine, de la poezia coborita din inaltimile luminoase si limpezi ale inspiratiei, la pescuitul in adincimile tulburi ale Dunarii, cu rime prozaice din adancurile negre ale pamintului.

Povestea e asadar in plina derulare. Intr-un fel ea vine de demult, altfel e inca la inceput.