despre fundatie

Povestea Fundatiei pentru Poezie incepe in toamna anului 1996, cand Mircea Dinescu, ajuns intr-o seara pe malul Dunarii la Maglavit, (in locurile de unde Petrache Lupu s-a intors cu portretul robot al lui Dumnezeu in sin) a descoperit in zare ruina cladirii vechi de mai bine de 100 de ani a demult apusului port cerealier de la Cetate. Viziunea unui port inviat la malul Dunarii a stirnit imaginatia poetului care avusese deja o premonitie ca-i era scris sa imbatranineasca fericit 'intr-o casuta pe malul unei ape'.

De aici pana la lansarea fundatiei pentru poezie si a planului de a transforma fostul port agricol intr-unul cultural nu a fost decat o licitatie, castigata cu emotii mari si contra-oferte mici. Era deja a treia licitatie, cladirea urma sa fie demolata si caramizile recuperate insa operatiunea a esuat repetat, ca intr-o contra-legenda a mesterului Manole, din cauza zidariei prea trainice pentru bietii nostri ani 90.

Activitatea fundatiei a inceput sa prinda contur prin 2001, dupa refacerea casei. Din diverse discutii intre Mircea Dinescu, poetul Dinu Adam, sculptorul Mihai Buculei, profesorul Ernest Budes si altii, exista deja ideea transformarii intregului spatiu din jurul portului intr-o galerie de arta, deschisa Dunarii si hranita cu oxigen proaspat de padurile de plopi din jur, prin care sa poata trece in voie oricand artistii si anotimpurile.

Ernest Budes si Dinu Adam / sculptorul Mihai Buculei

Fundatia pentru Poezie incurajeaza poezia tuturor artelor: de la muzica de camera a lui Brahms, la corul apocaliptic (insa paradoxal, linistitor) al broastelor din iazurile dimprejur; de la sculptura in lemn, la aruncarea cu piatra filozofala pe luciul apei doar pentru a admira cercurile care se tot formeaza; si in fine, de la poezia coborita din inaltimile luminoase si limpezi ale inspiratiei, la pescuitul in adincimile tulburi ale Dunarii, cu rime prozaice din adancurile negre ale pamintului.

Povestea e asadar in plina derulare. Intr-un fel ea vine de demult, altfel e inca la inceput.

about the foundation

At an auction in 1996, the Mircea Dinescu Poetry Foundation acquired the administration building of a former agricultural port on the Danube. That’s how that deserted place started being transformed into the Cetate Cultural Port, where residence programmes for writers and artists, translation workshops, film-makers’ conventions and pottery camps brought together people from all over Europe and somehow managed to succeed each other most naturally, without a trace of panic or institutional pressure. The very remoteness of the place is beneficial both for artists in search creative solitude and for those who, having gathered at the river, feel inclined to concentrate on the topics they share.

Throughout the years, the Foundation has cooperated with the Goethe Institute, the LCB, the Swedish Institute and the Romanian Cultural Institute. Symbolically enough, the first vessel to drop anchor in the port after a 50-year break, was packed with the artists taking part in the project L’Odysee du Danube 2007.

Since 2006, Culture Port Cetate is a member of Halma, a network of European literary houses which now has 26 members in 23 countries.

see also:
Culture Port Cetate on the Halma Network
Kulturhafen Cetate

Ei?!

”Daţi-mi mie pe mînă un ziar de provincie
şi-o baracă de scînduri cu o firmă soioasă
şi-n trei zile oraşele vor duhni a vanilie
şi a porturi deschise”

“Let me just have the run of some small-town gazette

in a run-down wooden shed with a dingy old sign

and within three days these here towns are going to reek of vanilla

and of wide-open harbours” (transl. Florin Bican)

           
        Mircea Dinescu, ‘Ei?!’ (Exil pe-o boaba de piper/ Exile on a Peppercorn, 1983)

la inceput a fost o 'baraca de scanduri':
Casa capitaniei portului (vechea vama), redescoperita de Mircea Dinescu in toamna lui '96/

in the beginning there was only 'a rundown wooden shed':

The old customs house of Cetate Port, rediscovered by Mircea Dinescu in the autumn of 1996