despre fundatie

Povestea Fundatiei pentru Poezie incepe in toamna anului 1996, cand Mircea Dinescu, ajuns intr-o seara pe malul Dunarii la Maglavit, (in locurile de unde Petrache Lupu s-a intors cu portretul robot al lui Dumnezeu in sin) a descoperit in zare ruina cladirii vechi de mai bine de 100 de ani a demult apusului port cerealier de la Cetate. Viziunea unui port inviat la malul Dunarii a stirnit imaginatia poetului care avusese deja o premonitie ca-i era scris sa imbatranineasca fericit 'intr-o casuta pe malul unei ape'.

De aici pana la lansarea fundatiei pentru poezie si a planului de a transforma fostul port agricol intr-unul cultural nu a fost decat o licitatie, castigata cu emotii mari si contra-oferte mici. Era deja a treia licitatie, cladirea urma sa fie demolata si caramizile recuperate insa operatiunea a esuat repetat, ca intr-o contra-legenda a mesterului Manole, din cauza zidariei prea trainice pentru bietii nostri ani 90.

Activitatea fundatiei a inceput sa prinda contur prin 2001, dupa refacerea casei. Din diverse discutii intre Mircea Dinescu, poetul Dinu Adam, sculptorul Mihai Buculei, profesorul Ernest Budes si altii, exista deja ideea transformarii intregului spatiu din jurul portului intr-o galerie de arta, deschisa Dunarii si hranita cu oxigen proaspat de padurile de plopi din jur, prin care sa poata trece in voie oricand artistii si anotimpurile.

Ernest Budes si Dinu Adam / sculptorul Mihai Buculei

Fundatia pentru Poezie incurajeaza poezia tuturor artelor: de la muzica de camera a lui Brahms, la corul apocaliptic (insa paradoxal, linistitor) al broastelor din iazurile dimprejur; de la sculptura in lemn, la aruncarea cu piatra filozofala pe luciul apei doar pentru a admira cercurile care se tot formeaza; si in fine, de la poezia coborita din inaltimile luminoase si limpezi ale inspiratiei, la pescuitul in adincimile tulburi ale Dunarii, cu rime prozaice din adancurile negre ale pamintului.

Povestea e asadar in plina derulare. Intr-un fel ea vine de demult, altfel e inca la inceput.