despre portul cetate

Portul Cultural Cetate s-a născut pe ruina fostului port agricol, apărut pe la 1880, pe vremea cînd grîul nu putea creşte, ca astăzi, pe asfalt şi cînd croissantul vienez se făcea chiar cu făina adusă cu vapoarele cu zbaturi din Cetate.

În 1945, portul a fost închis şi transformat în pichet de grăniceri. După revoluţia din ’89, clădirea comandamentului portului, construită de meşteri italieni, a fost devalizată de localnici şi adusă la stadiul de adăpost pentru doisprezece purcei şi două vaci.

Aşa am descoperit-o eu, fără uşi, fără ferestre şi fără acoperiş, cu aerul părăginit de boieroaică de viţă veche strigînd parcă, aidoma unei soţii de domnitor român violată de başibuzucii lui Sinan Paşa, „Ruşinatu-m-au păgînii!”.

În 1997 am reuşit să cumpăr şi să transform ruina într-o casă de creaţie. În loc de grîu am încercat să umplem hambarele cu sculptori, scriitori, pictori şi muzicieni, iar pentru că guvernul României lansase pe piaţă brandul Dracula Parc, de dragul polemicii am iniţiat şi noi, pe malul Dunării, un Înger Parc, pornind de la premiza că România n-a fost doar sediul dracului, ci o fi fost bîntuită şi de îngeri, măcar pe la margini.

Cuptoarele pentru ars ceramica sînt concurate de cuptoarele în care se frig berbecii de la ferma poetului căzut în doaga agriculturii, iar tiradele aprinse ale autorilor străini invitaţi la colocvii sînt stinse cu vinuri nobile din producţia proprie.

Vă asigur că la toate evenimentele şi întîmplările artistice de la Cetate vor participa, cum au participat şi pînă acum, pădurile din jur, Dunărea, vrăbiile şi ciorile – mari amatoare de cultură.

Mircea Dinescu